Istoria și variațiile jocului Remi
Cine a inventat jocul Rummy
Jocul Remi (Rummy) este unul dintre cele mai cunoscute jocuri din toate timpurile, fiind practicat în întreaga lume. Unii îl joacă pentru distracție, alții pentru ca timpul să treacă mai repede. În ceea ce privește jocul Rummy cu cărți, unii spun că acesta a evoluat din jocul de cărți Conquian, inventat în Spania și răspândit în America în anul 1909. Din America, a ajuns în Anglia. Conquian ar fi fost prima variantă de Remi. Se juca cu 40 de cărți, cu minim doi jucători, iar obiectivul este să scapi de toate cărțile din mână.
Alte surse spun că primul joc de Remi a fost remi-ul indian, care s-a inspirat din jocul de cărți american gin rummy. Acest joc a fost preluat, însă, de mai multe țări care l-au transformat după preferințele și imaginația jucătorilor. În varianta de Rummy dezvoltată în India, fiecare jucător primește câte 13 cărți, apoi trage de jos și lasă pe masă cărți până când formează combinații valide.
O a treia teorie este că Rummy are origini asiatice, din jocul de cărți Mahjong, care era practicat în China în urmă cu aproape o mie de ani. Mahjong se baza pe același principiu, de a trage câte o carte de pe masă și de a da câte o carte jos. În secolul al XIX-lea, cele două jocuri au început să fie considerate unul și același, fiind cunoscute și sub alte denumiri, precum „Khanhoo” sau „Kon Khin”.
Cum a apărut joc Remi cu piese?
Vorbind despre joc Remi cu piese, foarte popular în România, lucrurile sunt mai clare. Acesta a fost creat în jurul anului 1930 de către Ephraim Herțeanu, un român care a emigrat în Israel.
Setul de Remi conține 106 piese și 4 table de joc, deci la masă se pot așeza maxim patru jucători. Scopul este de a scăpa de toate piesele. Primele seturi de jocuri Remi cu piese au fost făcute de Ephraim Herțeanu împreună cu ceilalți membrii ai familiei în curtea casei sale. El a vândut aceste seturi din ușă în ușă și în magazine mici. În timp, Remi joc a devenit cel mai vândut joc din Israel în alte țări, iar în 1977 a fost cel mai bine vândut joc în Statele Unite ale Americii.
Variațiile jocului Remi
Se presupune că există mai mult de 20 de variante principale ale jocului remi, făcându-l unul dintre cele mai versatile jocuri de cărți. Remi indian, Gin Remi, Three Thirteen și Kalooki, Mozaic, Monocolor sunt doar câteva dintre acestea. Principalele variante de Remi Online sunt Remi Etalat și Rummy pe tablă.
Reguli Rummy pe tablă
Acest tip de joc Remi este considerat de unii jucători mai simplu, pentru că presupune doar să faci pe propria tablă suite și terțe. Pentru asta, va trebui să verifici dacă piesa dată de jucătorul anterior îți folosește, iar în caz că nu, să tragi o alta de jos, din grămezile rămase. După ce trece rândul unei piese, aceasta nu mai poate fi luată la turul următor.
Odată ce ai luat piesa de jos, va trebui să dai și tu una către jucătorul care vine după tine. Poți da chiar piesa pe care ai luat-o. La final, pe tablă trebuie să ai numai suite și terțe pentru a câștiga. În afară de formații, e necesar să ai și o piesă separată pentru dat jos.
Joc Remi Etalat Reguli
Dacă știi cum se joacă Rummy pe tablă, poți aplica aceste reguli și la jocuri Remi Etalat. Această variantă nu ți se va părea mai grea, doar mai interesantă. Din punct de vedere Remi Etalat reguli, important e să nu păstrezi formațiile pe tablă, ci să le dai jos, pentru a fi vizibile pe tot parcursul jocului. Piesele nu se mai dau strict persoanei următoare, ci se așază într-un șir, pe mijlocul mesei.
De aici, odată ce ai etalat, poți lua orice piesă din șir pentru a-ți completa formațiile, atâta timp cât ai deja două care se potrivesc. Dacă nu ai deja cel puțin două piese cu care să completezi, vei lua o piesă de jos, din grămezile rămase.
Un aspect foarte important ce ține de regulile de joc Remi Etalat constă în faptul că, odată ce ai etalat, poți completa și formațiile altor jucători care au etalat. De asemenea, e necesar să știi că nu poți etala până nu ai atât o terță, cât și o suită, care să însumeze cel puțin 45 de puncte.
Regulile de Remi ar trebui să fie învățate de cei care doresc să testeze jocurile descrise mai sus. După ce ai ales jocul potrivit pentru tine și ai învățat cum să aplici regulile de joc Remi, atunci te poți întreba care sunt șansele de a câștiga. Ei bine, o poți face dacă aplici câteva Remi strategii avansate ce pot să-ți aducă noroc.
Informații interesante despre jocuri Remi
Iată, câteva informații interesante despre Remi, care o să vă determine să încercați acest joc chiar acum:
- Cercetările au arătat că jucătorii de Remi au abilități matematice și abilități de coordonare mână-ochi mai bune decât majoritatea oamenilor obișnuiți.
- Să joci Remi cu bani reali nu poate fi niciodată considerat joc de noroc, pentru că Remi este mai degrabă un joc bazat pe abilități mai mult decât este un joc al șansei.
- Există un zvon destul de popular potrivit căruia Rummy este jocul original de cărți și alte jocuri populare de cărți, au fost derivate din acesta.
- Poți utiliza piesele duble pentru a face suite sau formații, ceea ce îți dă șanse de câștig mult mai mari. Nu trebuie să scapi de dubluri chiar de la începutul jocului.
- Există mulți jucători profesioniști de joc Remi a căror singură sursă de venit este câștigarea la jocurile Remi. Jocul este celebru și se joacă la campionate în întreaga lume, fie live, fie online.